PDA

View Full Version : Opera Mini va fi preinstalat pe telefoanele mobile Microsoft



zildan
21-08-14, 22:39
Producătorul norvegian de software Opera a semnat, joi, un acord in urma căruia va prelua divizia de browser a producătorului de telefoane mobile Nokia, parte din grupul Microsoft, transmite Reuters.

'Am semnat un acord strategic de licențiere cu Microsoft. Practic, am preluat departamentul de browser building la Nokia. Acest lucru inseamnă că Opera Mini va fi browserul standard pentru telefoanele mobile Microsoft', a declarat directorul Opera, Lars Boilsesen, care a adăugat că acest acord va fi unul profitabil pentru compania norvegiană incă de la inceput.

'Toți actualii utilizatori vor fi incurajați să treacă la Opera Mini și toate noile telefoane vor avea preinstalat Opera Mini sub formă de default browser. Acesta este un acord foarte important pentru noi. Am vizat la acest lucru timp de peste 10 ani', a mai spus Boilsesen.

Imediat după anunț, acțiunile Opera au crescut cu 6,5%, pană la 80,45 coroane pe acțiune.

La randul său, producătorul Opera a precizat, intr-un comunicat de presă, că acordul de licențiere se aplică telefoanelor mobile bazate pe platformele software Series 30+, Series 40 și Asha.

De asemenea, Opera a informat că, in al doilea trimestru al acestui an, profitul său operațional a inregistrat o creștere peste așteptări de 24%, pană la 27 de milioane de dolari. In aceste condiții, Opera și-a revizuit in sus estimările privind profitul operațional pentru acest an pană la 117-124 milioane de dolari, față de 110-120 de milioane de dolari cat estima anterior, in timp ce veniturile ar urma să se situeze la 480-500 milioane de dolari, față de prognozele anterioare de 435-460 milioane de dolari.

Devenit la un moment dat cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, grupul finlandez Nokia a fost cumpărat, anul trecut, de Microsoft pentru 5,6 miliarde de euro.

Luna trecută, Microsoft a anunțat eliminarea a 18.000 de locuri de muncă, echivalentul a 14% din efectivele sale mondiale, aceasta fiind cea mai mare restructurare de personal realizată vreodată in istoria companiei. Cea mai grav lovită va fi divizia de telefoane mobile Nokia Devices and Services, care va pierde 12.500 de angajați, adică jumătate din forța sa de muncă.

AGERPRES/ (AS — autor: Constantin Balaban, editor: Daniel Badea)