RCS&RDS pregăteşte in mare secret o televiziune generalistă care să concureze PRO TV şi Antena 1, posturile TV cele mai urmărite in acest moment.

Discretul miliardar Zoltan Teszari vrea să realizeze de la zero o televiziune de top care să completeze portofoliul media al companiei telecom. In plus, RCS ar fi găsit deja un sediu cu o suprafaţă de 3.000 de mp pentru noua televiziune generalistă, scrie reportervirtual.ro.

In noul sediu se realizează deja reţeaua de cabluri şi se fac ultimele finisaje. Televiziunea s-ar numi Digi One şi va avea in grilă program de ştiri, filme care deja sunt achiziţionate prin Digi Film şi show-uri TV, urmand a se demara in viitorul apropiat castinguri pentru acest gen de emisiuni.

Postul TV ar urma să apară fie in toamnă, lunile septembrie-octombrie, fie in primăvara anului viitor, urmand să emită HD.